O zi cat o mie
Nu stiu ce vreau sa scriu...Nu stiu daca vreau sa fie simple ganduri,poveste sau nu stiu.Port putin in suflet frustrarea ca omul de langa mine nu imi intelege gestul.”Nu vreau sa vad pozele!Nu vreau sa vad oameni care sufera!”
Mi-e ciuda caci si mie mi-e sufletul incarcat de tristete.Dincolo de ea e bucuria ca mi-am calcat peste temeri si am incercat sa aduc bucurie.
Am descarcat pozele...ma izbesc doi ochi albastrii...Alexandra...Apoi bucuria lui Marcel cand a descoperit IPODUL.
Reiau in minte desfasurarea povestii...Adriana colega mea care a raspuns ideii mele,apoi bosumflarea ca scrisorile nu veneau.Apoi scrisorile care au venit imediat dupa bosumflare.Adriana jenata de unele dorinte care la prima vedere pareau extrem de imposibile ba chiar arogante.Emotia cu care am luat in mana scrisorile...Parca le simt si acum intre degete...Unele colorate,cu poezioare pentru Mos.Altele dincolo de care era evident scrisul parintilor.Unele cu povesti care lasau sa se vada un colt de suferinta...altele pur si simplu cu dorinte asternute in graba sau firesc.
Recunosc,am rezonat cu ele caci am retrait momente din copilaria mea in care si eu am scris Mosului cu o credinta extrema ca acele dorinte or sa se indeplineasca.
Scanarea scrisorilor...laptop si Ipod(sper ca am scris bine,nici nu inteleg exact ce presupune cutiuta aceea)...le-am scanat fara speranta.Le-am scanat pentru ca asa am simtit.Am intitulat folderul „Folderul cu dorinte”...cu speranta ca or sa se implineasca multe dintre ele.Preferinte pentru doua scrisori a lui Andrei si a Timeei.Scrisori extrem de plastice in spatele carora am simtit sensibilitatea si creativitate.
Postarea scrisorilor pe forum asta dupa ce in prealabil am discutat cu Silvia care ca de obicei a fost de acord...Sambata 1 decembrie Silvia ora 14.15 a postat scrisorelele pe forum si in 1 decembrie la ora 23.31 pana si cea mai imposibila dorinta si-a gasit inger.Imi venea sa sar intr-un picior de fericire.Recunosc am ramas uimita ca pana si dorintele considerate imposibile si-au gasit locul in sufletul cuiva.Mi s-a umplut sufletul de bucuria faptului ca in viata asta am privilegiul de a cunoaste oameni cu suflete pline de lumina.
Pachetele au inceput sa vina...pe langa pachetele alte fete fabuloase care au vrut sa se implice in poveste.
S-au strans banuti.Ieri am purces la cumparat cadouri.
Mi-am dorit sa aduc in poveste si copiii mei de la scoala.Am vrut sa le deschid mintea si sufletul.Am vrut sa ii fac sa priveasca in ei si spre cei aflati in situatii grele si sa isi reevalueze dorintele si prezentul.
In ultimele zile intrasem intr-o panica absolut nebuna...ca nu or sa vina toate cadourile,ca nu o sa mai prind copiii in spital,ca nu o sa ma descurc la cumparaturi,ca imi vine sa fug,ca nu-mi place sa vad oameni ca sufera,ca nu or sa se implice deloc ai mei copii...
Dupa indelungi programari si rasprogramari am stabilit impreuna cu Adriana,colega mea sa mergem joi la ora 14.00 dupa consiliul profesoral.Bunnnnn....anunt evenimentul pe grupurile de facebook ale copiilor.Cand la ora 21 si ceva ma suna Adriana ca trebuie s mergem mai de dimineata pentru ca dupa amiaza unii mai pleaca prin oras.
Panica generala...anut iar copiii de schimbarea orei.Copiii mei care reactionasera destul de ciudat la apelul meu.Adica prea putini vroiau sa imi fie alaturi...vreo patru.Panica generala,dezamagire.Bun dar totusi din clasa la care sunt diriginta urmau sa vina doi,copii mei de baza care ma ajutasera la cumparaturi.
Ok dimineata.Pachetat rapid si fugit spre scoala cu o gramada de ingrijorare la pachet.
Ajung la scoala odata cu Vlad unul din elevii mei.Smiley face ii dau cheile de la masina si misiunea de a pune dulciurile in pungi.Apare si Sami cu chitara.Pe el ma bazasem din start.Si Gabi un copilas bun dar nazdravan si pricopsit cu vreo doua corigente.
Costmul de Mos era in portbagaj asteptand copilul de baza din clasa mea.
Si trece vremea,eu fac agitata situatiile de sfarsit de semestru.Copiii fac ultimele pregatiri pe cel ce trebuia sa se imbrace in mos ia-l de unde nu-i.Gabi se ofera sa preia valorosul rol de Mos Craciun.Ni se alatura Ionut,un copil din clasa a IX a cu o istorie extrem de interesanta si controversata in spate.
Incarcam masina,o iau pe Adriana si cand sa plecam apare la colt un copilas din clasa mea...singurul.
EMOTIIIIII MARIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII
Pe doamna doctor Smaranda Arghirescu nu o intalnisem niciodata.Cautasem pe google informatii despre dansa si am ghicit dincolo de un citat un om minunat.Si nu m-am inselat.
"Stii tu ce inseamna sa fii copil? Inseamna sa crezi in dragoste, sa crezi in frumusete, sa crezi in credinta. Inseamna sa fii atat de mic incat spiridusii sa ajunga sa-ti sopteasca la ureche, inseamna sa transformi bostanii in calesti si soriceii in telegari, josnicia in noblete si nimicul in orice, caci orice copil poarta o zana nasa in sufletul lui"
M-au frapat ochii doamnei doctor.Doua margici vesele sclipind de bunatate.Volubila,modesta,prietenoasa,un om ce nu trece neobservat nicaieri unde este prezenta.
Am descarcat masina avand toti teama in suflet.Interiorul spitalului parea prietenos.Am primit masti si am fost putin derutati.
Prima destinatie Timeea si Andrei.Copiii cu scrisorile pline de viata.Mosul si Ionut preiau rolul de a inmana caodurile eu si Adrian urmand sa verificam procesul.
Timeea si Andrei sunt in urma unui episod de chimioterapie iar eu in salonul lor am avut un atac de panica sau nu stiu ce a fost dar pur si simplu nu am putut sa raman.Ionut i-a inmanat cadoul lui Andrei si a povestit dupa reactiile.Li s-au intalnit ochii in timp ce amandoi deschideau cadoul....”Laptopttttttt!!!!” si bucuria a fost imensa.Cand am plecat Andrei butona fericit noul lui laptop in timp ce Timeea era invidiata de intregul personal al spitalului pentru casuta de poveste.
Spiridusul lui Andrei a fost Ioana.Ioana draga m-am gandit la tine.Te-a pomenit mult toata lumea iar doamna doctor care se ocupa de Andrei a confirmat ca gestul a fost unul care a generat bucurie mare.
Spiridusul lui Timeea a fost Simona noastra de peste mari si tari.De la inceput mi s-a parut ca scrisoarea ei ti se potriveste la fix Simo!Nu cred ca mai trebuie povestit cat de mult se bucura Timeea.
Vestile bune vis-a-vis de sanatatea lor e ca tratamentul da roade.(Initial auzisem altceva despre Andrei insa doamna doctor a spus ca ,cu ajutorul lui Dumnezeu ei se roaga sa fie bine.)
Popasul numarul doi salonul in care se aflau Alexandra,Cristina,Marcel impreuna cu un alt copilas care plangea pentru ca sesizase ca urma sa ii fie facuta transfuzie daca nu ma insel.
Bria si fratiorul ei Cristian nu erau in spital.Am lasat cadourile doamnei doctor.
Povestea Brianei si a fratiorului e coplesitoare.Sunt romi de undeva de langa Galati si locuiesc in...cort.Fratiorul e donator din cate am inteles.
Delia si Mihai Raul sunt frati.Nici ei nu erau acolo si asta m-a salvat.Urma sa las cadourile doamnei doctor.Am scos rapid o masinuta si dulciurile ramase si am rezolvat problema copilasului cu ochii plini de lacrimi.
In salonul celor patru copilasi bucuria era MAREEEE.Se vede si din poze.Marcel era pur si simplu fascinat.Alexandra si Cristina descopereau cadou dupa cadou.Alexandra timid iar Cristina uimita de bucurie.
Cand am plecat Alexandra isi plimba fericita papusica in caruciorul primit de la Madalina.
Papusica am luat-o din banii trimisi de voi fetelor.
O cautam pe Daria care pandea sfioasa de dupa usa unui alt salon.
S-a speriat putin de mos.Un copil frumos cu personalitate e Daria.Din pacate nu am poze cu ea.
In timpul asta nu stiu ce au simtit copiii dar parca fiecare particica din corpul meu era in actiune.
In salon cu Daria un alt baiat mai mare de 18-19 ani.I-am gasit si lui dulciuri.
I-au zambit ochii.
Am coborat din nou la etajul 1.Mai ramasesera plase cu dulciuri.Iupiii mai erau copilasi care nu au scris scrisori.Le-am dat plasutele.Si ultimul salon in care erau internate fete tinere.Acolo a fost cel mai greu.Am patruns in salon la chemarea acordurilor de la chitara lui Sami caci nu stiu cum Mosul,Ionut si Sami cu chitara lui au ajuns acolo si colindau.
Si...ne-am pus pe colindat.Colind,dupa colind care cu lacrimi pe sub masti,plans ascuns sau lacrimi postate obraznic si incontrolabil pe fata.
Sa povestesc despre medicii de acolo...am ramas impresionata.Doi tineri sot-sotie trup si suflet pentru copilasi.O doamna doctor tanara care ne-a dus la o fetita de un an de o frumusete ireala (nu i-am retinut numele) care are probleme cu inima si respira printr-un sistem ciudat de la gat(sa ma iertati dar nu ma pricep la medicina).Doamna doctor a salvat viata micutei.Patutul ei era plin de jucarii.O lume de copil intr-o lume de spital.
Ce am vazut la oamenii astia?Bucurie si daruire din plin.80% din copiii ce sufera de cancer se recupereaza...e un procent bun.
Toata lumea a salutat gestul vostru fetelor,al nostru,al copiilor.
A fost prima data cand copiii au primit exact ce au cerut in scrisori de aceea bucuria a fost nemasurata.
La final a mai venit o scrisoare...de la un baietel.Scrisa rapid si necosmetizata am sa scriu dorintele lui pentru ca stiu ca mai erau fete care vroiau sa se implice.
Fetitei ca un inger ,cea de un an am sa ii cumpar maine papucei din banutii ramasi.
La final ne-am strand in biroul doamnei doctor care ne-a ajutat putin sa ne recompunem gandurile.
Asta e povestea...daca imi mai amintesc am sa mai adaug.
Cuvintele de multumire sunt de prisos.Eu sper ca am surprins in ce am scris mai sus macar o bucatica din ce s-a intamplat azi.
