The Ordinary | Top 3 produse pe care le-aş cumpăra din nou

Top3 The Ordinary Romania

De la primul meu articol despre produsele The Ordinary s-au întâmplat atât de multe lucruri legate de acest brand încât tot ce pot spune e că “well…that escalated quickly”. În primul rând, aproape toată lumea din comunitatea de beauty a simţit nevoia să aibă o părere pozitivă sau negativă despre produsele The Ordinary, de multe ori fără a fi deloc informaţi, doar pentru a bifa cuvintele cheie care sunt acum trending şi pentru a mai face nişte vizualizări. Asta mi-a întărit convingerea iniţială că într-adevăr brandul acesta este inovativ şi disruptiv pentru piaţa de skincare și pare un brand care a prins deja rădăcini puternice, nu cred că riscă să dispară la fel de repede cum a apărut. Mai mult de atât, Deciem a devenit în ultimele luni chiar foarte mainstream, deşi până nu demult era un brand destul de “indie” aşa, despre care ştiau doar obsedaţii de skincare capabili să înţeleagă denumiri de genul CAIS, MMHC, NAAP sau SDSM2. A devenit atât de mainstream încât recent au vândut o parte din acţiuni celor de la Estée Lauder, obligaţi fiind de ritmul de dezvoltare mult prea accelerat ca să mai fie sustenabil fără o infuzie de fonduri babană şi canale de distribuţie bine puse la punct. Să sperăm că aceasta va însemna măcar că nu mai trebuie să stăm pe liste de aşteptare câte 3 luni când se lansează vreun un produs nou pentru a intra în posesia lui, aşa cum s-a întâmplat cu fondurile de ten recent.

Dacă mă urmăriţi pe reţelele sociale probabil ştiţi deja că eu am luat-o niţeluş pe arătură cu produsele astea şi pentru că sunt aşa accesibile ca preţ şi curiozitatea mea o dă puţin spre patologic, am ajuns într-un final să cumpăr aproape toată colecţia The Ordinary. AICI   puteţi vedea colecţia pe care o aveam înainte de ultimele 4 comenzi, de atunci s-au mai înmulţit niţel (#opulenţă). Dat fiind că am testat deja pe îndelete multe dintre ele, m-am tot gândit să scriu acest articol de ceva timp, dar am avut parte şi de unele obstacole, în special faptul că tenul mi-a luat-o complet RAZNA după ce am făcut greşeala de începător să introduc câte 10 substanţe active noi DEODATĂ! Apoi am făcut o lună de pauză în care m-am întors la o rutină simplă (curăţare, hidratare, protecţie solară) şi am început să reintroduc încet şi pe rând substanţele active de la The Ordinary, aşa cum trebuia să fac de la bun început. Experienţa asta m-a şi ajutat într-un fel să mă hotărăsc asupra produelor preferate din această gamă, pentru că mi-am pus întrebarea “Ce ţi-a lipsit cel mai mult în această lună de pauză? Cu ce substanţe vrei să începi reintroducerea în rutina zilnică?”. Alegerile mele le puteţi vedea detaliate în rândurile de mai jos..

Disclaimer: Acestea sunt produsele mele preferate, benefice pentru tipul meu de ten (mixt, acneic, uleios în zona T, riduri şi pete pigmentare, fără alte sensibilităţi). Chiar dacă tenul tău este similar, nu reprezintă o garanţie a faptului că îţi vor prii aceleaşi produse, fiecare ten având particularităţi proprii. Rutinele prezentate sunt exemple ale modului în care folosesc eu produsele şi nu reprezintă în niciun caz o reţeta pe care trebuie să o urmezi întocmai. Rostul acestor review-uri este să te ajute să alegi şi să foloseşti anumite produse, după ce ai ajuns să îţi cunoşti foarte bine tenul şi nevoile acestuia.

 

1. Niacinamide 10% + Zinc 1%

The Ordinary Romania Niacinamide Review

Ce este?
Niacinamida (Vitamina B3) este un ingredient destul de miraculos pentru piele, cu un CV impresionant si cu rezultate notabile  sprijinite de studii serioase:

  • Tratarea melasmei (Sursa)
  • Reducerea acneei (Sursa)
  • Estomparea ridurilor și îmbunătățirea elasticității pielii (Sursa)
  • Reducerea excesului de sebum (Sursa)
  • Întărirea barierei naturale de protecție a pielii și tratarea rozaceei (Sursa)
  • Efect antioxidant (Sursa)

Produsul The Ordinary are o concentrație destul de mare de niacinamide (10%), mai mare decât cea folosită în majoritatea studiilor menționate. Formula are în plus și zinc PCA, care la rândul său ajută la reducerea producției de sebum în teorie, dar studiile nu sunt concludente, arătând mai degrabă utilitatea zincului administrat oral pentru pacienții cu acnee.

Ingrediente
Aqua (Water), Niacinamide, Pentylene Glycol, Zinc PCA, Tamarindus Indica Seed Gum, Xanthan Gum, Isoceteth-20, Ethoxydiglycol, Phenoxyethanol, Chlorphenesin.

pH: 5.50-6.50

Preț: 27 Lei /30ml

Cum îl folosesc?
În mod normal, serumul Niacinamide 10% + Zinc 1% se poate folosi atât dimineaţa cât şi seara, înainte de alte serumuri mai dense, înainte de creme şi/sau uleiuri. Eu îl folosesc mai mult seara, împreună cu Retinoid 2% pentru că am observat că se potenţează reciproc şi chiar văd rezultate în ceea ce priveşte sebumul si îmbunătăţirea texturii pielii cu această combinaţie. Aplic mai întâi Retinoid, imediat după curăţarea tenului, apoi serumul Niacinamide şi apoi o cremă cum este Natural Moisturising Factors sau CeraVe PM (care are şi ea puţină niacinamidă în compoziţie). Pentru că este un ser destul de lipicios, nu se comportă foarte bine într-o rutină de dimineaţă, are tendinţa să scămoşeze, mai ales cu produse mai uleioase aplicate deasupra. Eu miniminzez efectul acesta de scămoşare şi aplicându-l prin tapotare, nu prin întindere, iar dacă îl mai folosesc uneori dimineaţa, aplic o cremă foarte hidratantă în bază de apă deasupra lui şi aplic apoi fondul de ten cu Beautyblenderul, nu cu pensula sau degetele.

Exemplu de rutină: 
AM: Cleanser CosrX Low pH Good Morning Gel | The Ordinary Niacinamide 10% + Zinc 1% | CeraVe PM Facial Moisturizing Lotion | 5 min | Sunscreen EltaMD Clear Broad-Spectrum SPF 46 | 15 min | Estee Lauder Double Wear Foundation
PM: Double Cleansing (Banila Co. Clean It Zero, Purity + CosrX Low pH Gel) | The Ordinary Retinoid 2% | The Ordinary Niacinamide 10% + Zinc 1%| The Ordinary Natural Moisturising Factors

PRO:
– Concentraţie foarte mare de niacinamidă la un preţ extrem de mic comparativ cu alte produse similare de pe piaţă (Booster-ul Paula’s Choice cu 10% Niacinamide costă 214 Lei pentru 20 ml, ceea ce e ok dacă vreţi să plătiţi diferenţa enormă de preţ pentru o formulă mai complexă şi mai elegantă, dar eu una  zic ” pas “)
– Poate  fi  folosit de unul  singur   câ   şi  tratament concentrat  sau   adăugat   la  alte serumuri  ca  un fel de booster cu Niacinamide
– Potrivit pentru orice tip de ten
– Excelent  în  special pentru ten acneic
– Rezultate vizibile  în  cazul meu  în  ceea ce  priveşte  reducerea sebumului  în  exces
– Are un miros neutru, adică nu miroase a nimic
– Nu conține ingrediente controversate (parfum, alcool, ulei mineral, parabeni)

CONTRA:
– Unele persoane au de  la  el o  senzaţie temporară de încălzire sau pişcături, care nu este o alergie sau ceva problematic ci doar un disconfort temporar cauzat de niacin, care vine uneori  la pachet ca impuritate sau  datorită  degradării  produsului  în  timp .
– Un procent foarte mic de persoane nu tolerează niacinamide deloc, aşa că testaţi pe o porţiune mică de piele înainte de folosire
– Textura serumului nu este chiar cea mai elegantă, chiar dacă este un ser uşor care nu încarcă deloc tenul, scămoşează uneori la aplicarea altor produse peste el şi de aceea e mai lesne de folosit seara, doar cu o cremă hidratantă peste
– Unele surse spun că nu ar trebui folosit în acelaşi pas din rutină cu serumuri pe bază de acid ascorbic, dar sunt şi alte surse care infirmă teoria. Poate fi folosit în schimb cu derivați ai vitaminei C și în special cu ascorbyl glucoside, cum este și în boosterul Paula’s Choice.

The Ordinary Niacinamide Review

 

2. ADVANCED RETINOID 2%

Cu siguranţă nu a fost dragoste le prima utilizare cu Retinoid 2% de la The Ordinary în cazul meu. Motivul haterelii initiale a fost unul cât se poate de simplu şi uman: PUTE ca dracu! E drept că eu am o problemă şi că ficatul meu e supersensibil la anumite tipuri de mirosuri dar mi-au mai confirmat şi alţi oameni că acest serum miroase cam nasol, însă nicicum nu ne-am putut pune de acord a ce miroase mai exact. S-a spus ba că miroase a rânced sau a ulei prăjit, ba a plastic, ba a casă veche, ba a te miri ce. Cert e că nu miroase a ceva plăcut, dat fiind că are o compoziţie foarte simplă, fără parfum sau alte ingrediente plăcut mirositoare (ceea ce e de bine pentru sănătatea pielii, dar de rău pentru impresia artistică generală).
Şi atunci vine întrebarea firească: de ce aş vrea să cumpăr din nou acest serum sconcs? Păi pe principiul “Rău cu rău, dar mai rău e fără rău”. Spre surprinderea mea m-am obişnuit aşa de tare cu mirosul că nici măcar nu îl mai simt. La început l-am amestecat cu o cremă frumos mirositoare (Mad Hippie Face Cream 13 Actives) şi în câteva săptămâni am putut să îl folosesc şi singur fără să mă mai deranjeze. Mi-am vaccinat ficatul cu alte cuvinte până s-a imunizat.
În plus am început să observ o îmbunătăţire a texturii pielii în perioada în care l-am folosit constant şi mi se pare doza perfectă de retinoizi pe timp de vară pentru mine personal, plus că nu mă irită absolut deloc nici chiar în zone mai sensibile gen gât, decolteu, conturul ochilor. Asta nu înseamnă că nu e posibil ca pe altcineva să irite, tot ce ştiu e că din experienţă mea şi a celor cu care am mai povestit pe marginea lui este extrem de bine tolerat şi nu dă reacţii mai deloc, spre deosebire de Retinol 1% de la The Ordinary, care nu are o formulare prea fericită şi este destul de agresiv.
The_Ordinary_Romania_Advanced_Retinoid_2_Review

 

Ce este?
Advanced Retinoid 2% este un ser ce conţine Hydroxypinacolone Retinoate (HR) solublizat în concentraţie de 1.9% şi o formă pură de retinol încapsulat, cu eliberare controlată, în concentraţie de 0.1%. Retinolul în această formulă are mai mult rolul de a îmbunătăţi eficacitatea şi penetrarea Hydroxypinacolone Retinoate (HR), care este un retinoid de nouă generaţie, un ester al acidului retinoic, mai puţin iritant şi cu presupuse rezultate anti aging mai bune chiar decât retinolul. Marea promisiune a HR este că acţionează similar cu acidul retinoic, fără a fi necesară conversia lui la nivelul pielii, însă cu mult mai puţină iritaţie decât acesta. Fiind vorba de o cu totul altă tehnologie, nu se pot compara concentraţiile cu cele ale retinolului, la fel cum nu putem compara concentraţia de retinol cu cea de tretinoin să zicem. Sunt pur şi simplu substanţe diferite. Spun asta pentru că multă lume a cumpărat Retinolul 1% de la The Ordinary în ideea că Retinoid 2% este mai puternic, având concentraţia mai mare, dar este o logică greşită şi Retinoid 2% este de fapt mult mai blând şi bine tolerat în general.
Fiind un ingredient nou, partea proastă este faptul că nu există foarte multe studii concludente pentru el. Există un test al producătorului care deţine patentul şi care spune că HPR 0.2% aplicat timp de 14 zile, de două ori pe zi, în jurul ochilor, a rezultat într-o îmbunătăţire vizibilă a ridurilor. (Sursa). Totuşi, studiile făcute de producător nu prezintă o aşa mare credibilitate.
Deşi Deciem zice că nu reprezintă un tratament pentru acnee, există un studiu care demonstrează eficacitatea HR ca terapie de întreţinere în tratamentul anti acneic, după cura iniţială de Accutane (Sursa). Mai există şi un studiu din care reiese că ar fi un potenţial tratament bun pentru melasmă, dar combinat cu alţi retinoizi de nouă generaţie. (Sursa)

Ingrediente
Aqua (Water), Glycerin, Ethyl Linoleate, Propanediol, Caprylic/Capric Triglyceride, Dimethyl Isosorbide, Cetearyl Isononanoate, Bisabolol, Hydroxypinacolone Retinoate, Retinol, Tasmannia Lanceolata Fruit/Leaf Extract, Inulin Lauryl Carbamate, Glyceryl Stearate, Ceteareth-12, Ceteareth-20, Cetearyl Alcohol, Carrageenan, Xanthan gum, Acacia Senegal Gum, Cetyl Palmitate, Sucrose Laurate, Polysorbate 20, Isoceteth-20, Behentrimonium Chloride, Trisodium Ethylenediamine Disuccinate, Disodium EDTA, Dehydroacetic Acid, Benzoic Acid, Ethylhexylglycerin, Phenoxyethanol, Chlorphenesin.

pH: 5.00-6.00

Preț: 44,5 Lei/ 30ml

Cum îl folosesc?
Că orice alt retinoid şi acesta se foloseşte doar seara şi trebuie folosită o cremă cu protecţie solară completă pe timpul zilei, pe toată durata folosirii lui. Unii specialişti recomandă oprirea totală a retinoizilor pe perioada verii, dar eu prefer să folosesc unul mai uşor cum este şi acesta, deoarece nu mă expun niciodată intenţionat la soare şi folosesc zilnic cremă cu factor de protecţie mare, atât UVA cât şi UVB. Dacă sunteţi genul care merge toată vara la mare şi la piscină, mai bine amânaţi folosirea acestui produs până la toamnă. Va sfătuiesc să luaţi o decizie în acest sens doar după ce vă informaţi temeinic legat de subiect şi vă cunoaşteţi deja bine pielea.
Eu îl aplic aşadar seara, după curăţarea pielii şi de multe ori după el aplic şi serul cu Niacinamide, plus crema Natural Moisturising Factors (sau o altă cremă hidratantă cum ar fi CeraVe PM). Uneori mai folosesc înaintea lui serul cu acid hialuronic sau unul din serurile Buffet, Matrixyl sau Argireline.
Nu reuşesc să îl folosesc constant doar pentru că în această perioadă testez foarte multe chestii şi rutina mea se schimbă de la zi la zi, dar pentru a vedea ceva rezultate cu el ar trebui aplicat zilnic sau la două zile. Dacă nu aţi mai folosit retinoizi până acum, ar fi bine să începeţi cu o aplicare pe săptămână pentru a vedea cum îl toleraţi şi să creşteţi progresiv frecvenţa aplicărilor.

Exemplu de rutină:
Double Cleansing ( Ulei Aura Cacia Jojoba Oil+ CosrX Low pH Gel) | Spray calmant La Roche Posay Serozinc | Advanced Retinoid 2% | Niacinamide 10% + Zinc 1% | Crema hidratantă CeraVe PM

PRO:
– O variantă foarte ieftină şi bine tolerată de retinoizi, chiar şi pentru persoane care nu au mai folosit retinoizi până acum
– Formulare elegantă ca şi textură, se absoarbe imediat în piele şi nu lasă niciun fel de reziduri
– Datorită preţului prietenos şi formulei non iritante îl pot folosi inclusiv pe gât, decolteu, mâini, coate şi unde mai consider necesar
– Conţine şi alte substanţe anti iritaţii: tasmanian pepperberry şi bisabolol
– Conţine multă glicerină care este un umectant ce hidratează foarte bine pielea
– Nu conţine ingrediente controversate (parfum, alcool denat., ulei mineral, parabeni)

CONTRA:
– Mirosul nu este plăcut şi intensitatea lui variază în funcţie de receptorii fiecăruia
– Ambalajul nu e ideal, aş fi preferat unul cu pompiță ce nu permite pătrunderea aerului dar atunci ar fi fost desigur şi preţul mult mai mare
– Lipsa de studii controlate, double blînd şi peer reviewed pentru acest retinoid de nouă generaţie

The Ordinary Retinoid Review

 

3. AHA 30% + BHA 2% Peeling Solution

Am povestit în trecut despre diversele mele experiențe cu peelinguri chimice, unele dintre ele făcute în cabinetul dermatologic, iar altele făcute de mine acasă după ce am realizat că nu e vreo mare filozofie când îți cunoști bine tenul și știi exact ce faci.
După ce Bravura London a încetat să mai vândă peelingurile despre care vă povesteam în această postare, am rămas fără nicio sursă şi m-am mulţumit cu acid glicolic în tonere pentru ultilizare zilnică, la concentraţii mai mici. Când a apărut peelingul acesta de la The Ordinary am sărit pe el imediat şi parcă nu mi-a venit a crede că se vinde un peeling aşa puternic fără reţetă şi în Europa, căci trăiam cu impresia (greşită se pare) că a fost reglemnetată cumva de UE toată schema şi de aia nu mai vindea nici Bravura London aşa concentraţii mari. Ba chiar le-am scris mail celor de la Deciem să îmi confirme concentraţia, pentru că mă gândeam că este ceva şmecherie la mijloc şi nu mă prind eu.

The_Ordinary_Peeling_AHA_BHA_Review

 

Ce este?
Conform mailului pe care l-am primit de la Deciem, peelingul conţine 2% acid salicilic, 28% acid glicolic, iar restul de 2% se împarte între Lactic, Tartaric şi Citric, în această ordine. Avem de-a face aşadar cu un peeling extrem de puternic, pe care în mod normal nu ar trebui să îl utilizeze decât persoanele care s-au documentat serios, îşi cunosc bine pielea şi mai au experienţe anterioare cu aceşti acizi.
Acizii AHA exfoliază stratul de suprafaţă al pielii rezultând într-o piele cu textura îmbunătăţită şi o culoare mai uniformă. Acidul salicilic (BHA) este şi el un exfoliant care poate pătrunde însă mai adânc în epiderm, fiind util în special la eliberarea blocajelor din pori, prevenind astfel apariţia comedoanelor. Diferenţa la produse cu acizi ce par de multe ori similare ca ingrediente şi concentraţii constă în formularea acestora, mai exact pH-ul şi pka-ul fiind ceea ce ne interesează. Deciem se laudă cu faptul că toţi acizii lor au valori apropiate ale pH-ul şi pka-ului, aceasta fiind situaţia ideală în care se realizează un echilibru între sare şi acid, rezultând în maximizarea eficienţei şi scăderea potenţialului iritativ al acizilor.
În plus, acest peeling The Ordinary mai conţine şi Tasmanian Pepperberry, un derivat al unei plante cu proprietăţi calmante dovedite, precum şi vitamina B5 şi o formă de acid hialuronic, toate aceastea ajutând la efectul anti iritant şi vindecarea mai rapidă a pielii.
Pot spune că eu personal am fost extrem de surprinsă de cât de blanda este această formulare de acizi la o concentraţie aşa de mare.
ATENȚIE! Faptul că nu va cojiţi vizibil după utilizarea lui sau nu va provoacă iritaţii nu înseamnă că e un peeling inofensiv şi că puteţi sări peste protecţia solară completă ce trebuie aplicată obligatoriu cel puţin două săptămâni după utilizarea lui. M-am îngrozit zilele aceastea când am aflat că unele fete aplică acest peeling bazându-se pe faptu că pielea lor nu este sensibilă, sau că nu e soare puternic afară sau că au aplicat fond de ten cu factor de protecţie şi e suficient. Oameni buni, cancerul de piele nu apare peste noapte şi nu da avertismente înainte să apară. Acest tratament cu acizi nu produce probleme dacă sunt luate măsurile de precauţie necesare şi ştiţi ce faceţi, dar dacă aveţi impresia că îl puteţi folosi şi să săriţi peste crema cu protecţie solară, în mod evident nu ştiţi ce faceţi! Abort mission! Dermatologii oricum nu recomandă peelinguri cu acizi asemănătoare făcute la ei în cabinet pe perioada verii, deci în general, asta este şi recomandarea mea, să începeţi cu peelingul abia la toamna. Eu îl folosesc şi vara, cam de 2 ori pe luna, doar pentru că eu nu mă expun niciodată la soare în timpul verii şi am mereu grijă să aplic creme cu protecţie mare, broad spectrum, în fiecare zi şi în cantitate suficientă.

Ai nevoie de acest peeling?
Deşi sunt de părere că aproape orice tip de piele poate să beneficieze de pe urma exfolierii cu acizi, care este net superioară exfolierii mecanice, în acelaşi timp nu cred că toată lumea are nevoie de peelinguri aşa puternice. Noul trend pe care l-a adoptat chiar Deciem înainte de a lansa gama The Ordinary este folosirea precursorilor de acid, care se presupune că nu au niciun efect inflamator asupra pielii şi dau aceleaşi rezultate, dar într-un timp mult mai lung. Pentru mine însă, care am văzut în trecut efecte extrem de bune pe pielea mea de la peelinguri aseamantoare, mai ales în ceea ce priveşte estomparea petelor lăsate de acnee şi asupra texturii pielii, acizii rămân în continuare varianta preferată, în special pentru că au o eficacitate demonstrată ştiinţific, rezultatele apar în foarte scurt timp şi sunt mult mai accesibili ca preţ. Plănuiesc să încerc şi precursorii de acid cândva în viitorul apropiat şi voi face atunci o comparaţie.

Ingrediente
Glycolic Acid, Aqua (Water), Aloe Barbadensis Leaf Water, Sodium Hydroxide, Daucus Carota Sativa Extract, Propanediol, Cocamidopropyl Dimethylamine, Salicylic Acid, Potassium Citrate, Lactic Acid, Tartaric Acid, Citric Acid, Panthenol, Sodium Hyaluronate Crosspolymer, Tasmannia Lanceolata Fruit/Leaf Extract, Glycerin, Pentylene Glycol, Xanthan gum, Polysorbate 20, Trisodium Ethylenediamine Disuccinate, Potassium Sorbate, Sodium Benzoate, Ethylhexylglycerin, 1,2-Hexanediol, Caprylyl Glycol.

pH: 3.5 – 3.7 (pKa 3.6)

Preț: 33 Lei

Cum îl folosesc?
Chiar dacă acizii folosiţi aşa cum trebuie pot da rezultate foarte bune pentru multe persoane este drept că nu toată lumea îi tolerează extrem de bine, sau tolerează doar anumiţi acizi, iar folosirea lor foarte frecventă poate perturba serios bariera naturală de protecţie a pielii. De aceea eu încerc să limitez folosirea acizilor care exfoliază la 3-4 ori pe săptămână cel mult, iar acest peeling mai puternic îl folosesc doar o dată pe săptămână sau mult mai rar în perioada verii.
Îl folosesc pe pielea curată, fără iritaţii sau leziuni active, întinzând un strat subţire pe toată faţa şi evitând zona ochilor şi gura. Aştept să acţioneze cca 10 minute după care îl îndepărtez bine cu apă călduţă şi aplic Cicalfate emulsie.

PRO
– Preţ extraordinar de bun pe un peeling atât de concentrat
– Nu prea există produse asemănătoare care să poată fi achiziţionate uşor pe internet (multă lume spune că este un dupe pentru Drunk Elephant Babyfacial, care este şi foarte scump şi greu de obţinut pentru că brandul nu se găseşte în Europa)
– Formularea sa şi extractele calmante pe care le conţine chiar îl fac de departe cel mai puţin iritant peeling de concentraţia aceasta pe care l-am încercat până acum
– Combinaţia de AHA şi BHA îl face un peeling excelent în special pentru tenurile cu tendinţă acneică, dar nu numai
– Am văzut un uşor efect de uniformizare a texturii tenului imediat după aplicare sau a doua zi
– Nu necesită neutralizator după aplicare, se îndepărtează pur şi simplu cu apă călduţă
– Culoarea roşie face să fie uşor să nu ratezi niciun centimetru şi să aplici produsul uniform
– Nota 10 pentru efecte speciale, mi-am dorit mereu să abordez lookul “Contesa Bathory”

makeup_blood_of_thine_enemies

CONTRA
– Nu am observat vreo îmbunătăţire majoră în ceea ce priveşte acneea în urma utilizării lui până acum
– Efectele asupra ridurilor fine nu sunt vizibile imediat, fiind necesară o folosire de durată şi constantă a produsului
– Foarte riscant de folosit pe perioada verii deoreace acizii AHA sunt fotosensibilizanți, în special în această concentraţie mare, deci trebuie evitată complet expunerea la soare măcar două săptămâni după folosirea lor şi utilizarea zi de zi a unei creme cu protecţie solară mare
– Deşi nu este cazul meu, pentru că mie mi se pare o formulă chiar blândă, pot exista reacţii de iritare majoră a pielii la persoanele cu ten sensibil sau care nu sunt obişnuite cu folosirea acizilor în concentraţii mai mari. Dacă nu aţi mai folosit acizi, începeţi cu ceva mai slab, cum este Tonerul cu acid glicolic 7% de la The Ordinary, un produs extrem de bun la rândul său.

The_Ordinary_Peeling_AHA_BHA_Review

 

De unde se pot cumpăra?
Toate produsele le-am cumpărat de pe site-ul oficial, Deciem.com şi mi-au ajuns în cca. 2 săptămâni direct la uşă prin curierul DPD. Nu am plătit nicio taxă suplimentară şi transportul este gratis peste suma de 25EUR. Ocazional am mai dat comenzi de produse The Ordinary pe VictoriaHealth unde transportul creşte proporţional cu valoarea cumpărăturilor, dar produsele ajung ceva mai repede, cam în 10 zile lucrătoare la poşta locală. Produsele se mai găsesc şi pe Asos sau BeautyBay. De la noi din ţară am comandat nişte produse de la Farmacia Tei şi se pare că şi-au mai revenit cu livrările, deşi iniţial le dădusem o notă proastă. O să mai comand la ei doar dacă am nevoie urgentă de vreun produs şi dacă este pe stoc, în caz contral tot comanda pe site-ul oficial mi se pare cea mai convenabilă, pentru că în mod paradoxal este mai ieftin transportul din Canada decât cel din România. Sunt multe site-uri care vând acum The Ordinary, atât româneşti cât şi străine, sfatul meu să căutaţi şi să calculaţi cu tot cu transport şi să hotărâţi şi în funcţie de cât de urgent aveţi nevoie de ele.

Acestea sunt cele 3 produse preferate de la The Ordinary în momentul de faţă, dar am mult mai multe pe care le folosesc constant şi le găsesc utile, plus că mai am destule pe care nu am apucat să le testez suficient încât să scriu despre ele. Deci cu siguranţă voi mai posta şi alte episoade din serialul “The Ordinary”, care în ritmul în care lansează Deciem câte 10 produse noi pe lună, s-ar putea să se transforme într-un soi de Tânăr şi Neliniştit.
Dacă te interesează în mod special un anumit produs The Ordinary, lasă-mi un comentariu mai jos şi voi ţine cont atunci când o să decid despre care dintre produse voi povesti în articolul următor.

Follow:
  • B.A.D style Adriana Barar

    Ce bine suna:(( trebuie sa le incerc si eu dupa ce termin cu alaptatul. Ultimele doua peelinguri chimice facute in cabinet nu au avut nici macar un efect…. Nu m-am cojit, dar nici textura nu s-a imbunatatit. Nimic 😐 Am fost doar putin rosie 30 min dupa. Si i-am spus doctoritei ca tenul meu tolereaza prea bine peelingurile si trebuie sa fie ceva mai serios sa aiba efect….

    • Da, pai pentru probleme mai serioase nu cred ca ajung peelingurile astea. Dermapen ai mai incercat,ca stiu ca te tenta la un moment dat?

      • B.A.D style Adriana Barar

        nope. Am ramas insarcinata si nu mi-am mai facut nimic:P

        • Nu esti mai bine cu acneea dupa sarcina? Ca stiu ca se ma intampla uneori minuni hormonale de genul. 🙂

          • B.A.D style Adriana Barar

            Ba da, si pe timpul sarcinii a fost si mai bine:P

  • Hil

    Foarte informativ! Merci!
    M-am oprit din folosirea Retinoidului din motive de comoditate, dar tenul meu arata bine si tot cu produse de la Deciem (the Ordinary, NIOD, Hylamide) il tratez. 🙂
    Am primit si fondurile de ten. Tu?
    Nuantele medium sunt mult prea inchise, am cumparat versiunile serum si desi consistenta e faina (ff light) culorile nu ni s-au potrivit (mie si lucru fii-mea care are un ten fff deschis) asa ca pana una alta eu am revenit la vechiul nostru Revlon care acum are si-un SPF de 20 si-s mai mult decat multumita.
    Am dat o comanda din linia HIF, intensive detox conditioner sa vedem ce minune li se intampla podoabelor capilare din casa T.

    • Merci de apreciere! Eu de fondurile de ten am fost mega dezamagita. Se transfera pe tot, imi intra in toate ridurile, groaznic. Si produse de par mi-am luat din gama Stemm dar costa o avere si nu fac nimic pentru mine. 🙁