fbpx

The Ordinary | Cum să îți creezi o rutină personalizată

Rutina The Ordinary Deciem Gratuit

Pentru că am fost printre primele persoane care au aderat cu entuziasm la curentul “The Ordinary” și am scris despre subiect în 2016 când încă era un fenomen nou și incitant în România, mă simt datoare să spun că între timp, deși am rămas fană a conceptului inițial și a produselor lor în general, evoluția brandului ca imagine mi se pare cam tristă în ultimul timp și au din partea mea o bilă neagră pentru unele decizii de PR luate recent.
După evenimentul nefericit de acum un an când am asistat cu toții la agravarea problemelor de sănătate mentală ale fondatorului Brandon Truaxe, culminând cu regretabilul deces al acestuia, imaginea Deciem a avut mult de suferit și chiar și acum cu Nicola Kilner la cârmă și Estée Lauder Companies la babord, corabia Deciem se străduiește mai degrabă să plutească lin în ape liniștite decât să taie valurile și să cucerească tărâmuri noi ca la începuturi.

Între timp, la noi în țară, dat fiind că produsele din gama The Ordinary sunt foarte accesibile ca preț și au început acum să fie comercializate peste tot, în fiecare zi noi și noi oameni aderă la acest cult. Pe cele o mie de grupulețe care au legătură cu produsele The Ordinary se discută la infinit aceleași subiecte și lumea pare să aibă aceleași nedumeriri: ce să își cumpere pentru tenul lor, în ce ordine să le folosească și care sunt regulile de combinare a diverselor produse. Și pentru că oamenii nu au timp și chef să citească exact răspunsurile la aceste întrebări care se găsesc gârlă și GRATIS pe tot internetul, acum există aplicații pe bani care îți aranjează produsele în ordine, persoane care îți fac ele rutina contra cost sau workshop Deciem (doar în România) care te învață contra unui cost și mai mare cum să pui picătură peste picătură întru propășirea himerei tenului perfect și de-a pururi tânăr.

Deși am mai multe articole despre aceste produse și sunt convinsă că mare parte dintre urmăritorii mei sunt deja experți în utilizarea lor, am considerat necesar să fac și această postare pentru super începători, care acoperă câteva întrebări recurente pe care le primesc în special în mesaje private pe Instagram și Facebook.

Acest articol este potrivit pentru tine dacă: ai vrea să folosești produsele The Ordinary dar nu știi exact de unde să începi, ai cumpărat câteva produse dar nu știi sigur dacă le folosești corect, te gândești dacă merită să plătești pe cineva sau să mergi la un workshop Deciem ca să afli cum se folosesc aceste produse sau pur și simplu vrei să afli dacă ți-ai putea îmbunătăți cumva rutina curentă.
Acest articol NU este pentru tine dacă: știi deja cu ce se mănâncă produsele Deciem, ai o rutină de care ești mulțumită și știi cum să te descurci ca să afli informațiile care îți lipsesc.

Cum să îți creezi o rutină personalizată cu produsele Deciem/ The Ordinary – Ghid pentru începători

Așadar, intenționezi să îți cumperi 10 produse The Ordinary pentru că ai auzit că sunt foarte bune, le-a recomandat colega de birou sau influencerul preferat și în plus mai sunt și de 10 ori mai ieftine decât alte produse. Și acum marea dilema: cum procedezi? Păi să vedem!

1. Nu vei putea avea o rutină completă DOAR cu produse THE ORDINARY

The Ordinary are extrem de multe produse în gamă, atât de multe încât oamenii au nevoie de o schemă logică pentru a le putea înțelege și folosi. Le lipsește însă diversitatea elementelor DE BAZĂ în orice rutină: au un singur produs de curățare a tenului, o singură crema hidratantă și două produse pentru protecție solară foarte slabe și care lipsesc de ceva timp complet din stoc.
Așa că la primul pas, înainte de toate, ar fi necesar să găsești la ALT BRAND un sunscreen bun, apoi să încerci produsul de curățare cu Squalane The Ordinary și crema hidratantă Natural Moisturising Factors, iar în cazul în care nu ți se potrivesc, să cauți altele potrivite fie la alt brand fie în celalalte game Deciem: Hylamide sau NIOD, care sunt mai scumpe. Sau să te împaci cu gândul că nu e necesar să îți faci o rutină DOAR cu produse Deciem / The Ordinary, ci să alegi doar câteva pe care să le incluzi într-o rutină deja existentă.

2. Formularul Deciem pentru consultanță GRATUITĂ

Pe siteul Deciem, pe lângă un Ghid cu exemple de rutină pentru diferite probleme ale pielii și un tabel detaliat pentru fiecare produs unde arată exact când se folosește, în ce pas din rutină, cu ce produse NU poate fi combinat, etc. avem și două formulare:

A. Ce produse ar trebui să folosesc?

Acest formular (Click AICI, apoi Products+Regimens si apoi in josul paginii “What products should I use?”) îl folosești dacă nu știi ce produse ar fi mai potrivite pentru problemele tenului pe care vrei să le adresezi.
Am trimis și eu o întrebare doar de test în care am menționat câteva probleme (acnee, riduri, pete solare, puncte albe, textură) și produse pe care le folosesc deja, dar dacă nu folosești niciun produs, atunci treci la “Currently using : None” și îți vor sugera ei o rutină de la zero.

SKIN CONCERNS: Acne, aging, sun spots, white heads, texture
DECIEM PRODUCTS YOU ARE CURRENTLY USING: The Ordinary Retinoid 2% Emulsion, The Ordinary Salicylic Acid 2% Masque, The Ordinary Azelaic Acid
SKIN ALLERGIES / INTOLERANCES: Alcohol, Perfume
WHICH BRANDS ARE YOU INTERESTED IN?: The Ordinary

Și iată cum arată rutina personalizată furnizată de Deciem, împreună cu recomandări de alte produse care m-ar putea interesa din gama The Ordinary:

DIMINEAȚA:

  1. Clean
  2. The Ordinary “Buffet”
  3. The Ordinary EUK 134 0.1%
  4. The Ordinary Natural Moisturizing Factors + HA
  5. Sunscreen

SEARA 1:

  1. Clean
  2. The Ordinary Niacinamide 10% + Zinc 1%
  3. The Ordinary Azelaic Acid Suspension 10%
  4. The Ordinary Natural Moisturizing Factors + HA

SEARA 2:

  1. Clean
  2. The Ordinary Niacinamide 10% + Zinc 1%
  3. The Ordinary Granactive Retinoid 2% Emulsion
  4. The Ordinary Natural Moisturizing Factors + HA

SEARA 3: (maxim o dată pe săptămână!)

  1. Clean
  2. The Ordinary Salicylic Acid 2% Masque
  3. The Ordinary Natural Moisturizing Factors + HA

După cum se poate vedea, mi-au recomandat câteva produse noi și mi le-au aranjat detaliat în rutină, pe seri și în ordinea în care trebuie folosite. Super folositor, nu? Și unde mai pui că 100% GRATUIT! A trebuit doar să aștept câteva zile până a venit mailul.

B. Cum să folosesc produsele pe care le am?

Acest formular ( Click AICI, apoi Products+Regimens si apoi in josul paginii “How should I use my products?”) îl folosești dacă ai deja niște produse Deciem, știi ce ai vrea să mai adaugi în rutină dar nu știi în ce ordine, sau pur și simplu ai o nelămurire concreta la modul “care se aplică primul, X sau Y”?
Iată cum am completat formularul de test în acest caz:

PRODUCTS YOU WISH TO USE: The Ordinary Vitamin C Suspension 30% in Silicone
The Ordinary Buffet + Copper Peptides
The Ordinary Amino Acids + B5
DECIEM PRODUCTS YOU ARE CURRENTLY USING: The Ordinary Niacinamide
The Ordinary B Oil
The Ordinary Hyaluronic Acid
WHICH BRANDS ARE YOU INTERESTED IN?: The Ordinary

Și iată răspunsul lor detaliat în care explică regulile generale de combinare a produselor după care îmi detaliază mură în gură cum ar trebui să combin produsele dorite cu cele pe care le am deja și ordinea aplicării lor .
P.S. Dacă nu știi engleză, folosește cu încredere Google Translate!

Thanks so much for writing in!
We suggest using no more than 3 serum formulations in a single routine for optimal skin penetration.
Generally, we recommend applying water-based solutions first, followed by anhydrous or oil formulations, and finally cream/suspension formulas. If you have more than one water-based serum, you can apply based on the priority of your concern (the product that targets the most important concern should go first).
About 2-3 drops of each serum and 1 pea-sized amount of creams should be enough for the full face and neck.
A regimen with these products would look something like this (see below), we have listed them in order of application:

AM

  1. Buffet + Copper Peptides 1%
  2. Amino Acids + B5 or Hyaluronic Acid 2% + B5
  3. Niacinamide 10% + Zinc 1%
  4. “B” Oil

PM

  1. Amino Acids + B5 or Hyaluronic Acid 2% + B5
  2. “B” Oil
  3. Vitamin C Suspension 30% in Silicone

Deci dacă pur și simplu nu știți încotro să o apucați, rutinele pe care ei vi le sugerează GRATUIT pot fi un început bun. De acolo puteți testa și ajusta rutina, pentru că este imposibil să vă nimerească 100% cu sugestiile lor, tenul fiecărei persoane fiind foarte diferit și reacțiile la produse extrem de imprevizibile. Nici angajații Deciem nici nimeni altcineva nu vă poate GARANTA că o anumită rutină va funcționa pentru voi, toată experiență cu skincare fiind foarte subiectivă și personală.

3. Achiziționarea produselor

După ce ai o idee cât de cât legată de produsele pe care vrei să le cumperi, ai o mulțime de variante la dispoziție prin care poți face asta, ele fiind prezente deja într-un număr mare de magazine fizice, farmacii și magazine online:
Eu una prefer să cumpăr direct de pe site-ul Deciem în 99% din cazuri, pentru că au transport gratuit la comenzi peste 25 Euro, pachetul vine prin curier Prioripost sau DPD și am garanția că au venit direct din depozitele lor, nu au mai stat poate luni de zile pe rafturile diverselor magazine, sub lumină de neon sau în temperaturi care le-ar putea afecta stabilitatea.
Dar în general este 100% ok să cumpărați de oriunde, nu mi-aș face prea multe probleme legat de asta.
Cu Deciem am avut experiențe bune și mi-au trimis alte produse când s-a întâmplat să fie ceva în neregulă cu vreunul dintre produsele primite, cu alte site-uri nu aș ști să va spun pentru că nu am prea experimentat.
Oferte bune mai apar uneori pe ASOS, Cult Beauty, Lookfantastic RO, Douglas sau tradiționala noastră Farmacia Tei.

Cum folosesc produsele The Ordinary Ghid complet pentru rutina personalizata

4. Folosirea produselor

Am observat că lumea obsesionează ad nauseam pe tema combinării produselor și ordinea folosirii lor, dar sincer, nu prea poți face greșeli mari cu urmări grave la acest capitol în ciuda faptului că pare extra complicat și există o tonă de reguli. Vorbim totuși de produse cosmetice care se vând la liber și acționează la nivelul straturilor superficiale ale pielii. O mare greșeală observată de mine însă, pentru care nu se îngrijorează nimeni, este introducerea bruscă în rutină a multor produse noi și folosirea în exces a ingredientelor active.
În mod ideal, ar trebui să introduci produsele în rutină treptat. În special activii puternici (retinol, acizi, vitamina C, etc.) ar fi indicat să îi folosești inițial mai rar (1-2 ori pe săptămână) și apoi să crești progresiv frecvența. Folosind produsele pe rând și treptat poți evalua mai bine situația în cazul în care un produs îți cauzează neplăceri, ceea ce este foarte posibil. Când încerci multe produse noi deodată tenul poate reacționa fie prin iritații, descuamari și alergii, fie prin pusee de acnee atunci când ai un fond acneic existent.
Take it easy! Less is more!
Maxim 3 seruri per rutină dar preferabil nici atât! Curățare, un ser/două cu activi, hidratare și pe timpul zilei NEAPĂRAT SPF!

Și totuși în ce ordine trebuie să folosim produsele?
Regula generală este să mergem în ordinea consistenței, de la cel mai lichid spre cel mai dens, SPF-ul fiind în mod evident ultimul! Sfatul meu este să încercăm să înțelegem cât de cât produsele pe care le folosim logic, nu să urmăm mură în gură instrucțiunile date de cineva, pentru că odată ce ajungi să îți cunoști tenul și să înțelegi produsele, vei vedea că nu e complicat deloc și nici nu e nimic bătut în cuie. Chiar și Deciem mai dă uneori sfaturi contradictorii legate de ordinea folosirii produselor, în funcție de ce angajat îți răspunde la mail. Dar asta e ok, pentru că în cazul multor produse, nu este nimic bătut în cuie.

Ce produse nu se combină între ele?
Chiar dacă unele recomandări Deciem sunt supra simplificate tocmai pentru a nu confuza și mai mult clienții începători, este bine să ții cont de ele pentru a maximiza eficacitatea produselor.
Astfel, nu se combină în aceeași rutină produsele din categoria “Peptides” cu produsele din categoria “Direct Acids” sau categoria “Vitamin C (exceptând Ascorbyl Glucoside Solution, Ascorbyl Tetraisopalmitate Solution, Magnesium Ascorbyl Phosphate) . Pe lângă asta, produsul “Buffet” + Copper Peptides” mai are restricția că nu se poate combina cu antioxidanți puternici, deci cei din categoria “Antioxidants”. Dar poți folosi unul dimineața și unul seara sau în zile diferite, alternativ.
Combinația Niacinamide + Ascorbic Acid e foarte controversată, dar din tot ce am citit eu până acum m-am convins că nu se întâmplă nimic dramatic dacă sunt folosite împreună (vezi mai multe AICI). Totuși în cazul The Ordinary de exemplu nu se mixează deloc bine texturile, Ascorbic Acid în Silicone făcând serul cu Niacinamide să scamoșeze și să se brânzeasca în ultimul hal.
Înțeleg că pare așa o complicăciune cu aceste conflicte între produse, dar în general, dacă ai o rutină simplă cu unul maxim două ingrediente active folosite în același timp, nu prea vei ajunge în situația să îți bați capul cu restricțiile.

Dacă totuși ai ajuns într-un impas și nu reușești să te lămurești dacă e bine ce faci, pur și simplu scrie-le celor de la Deciem, inclusiv pe Social Media (răspund foarte repede pe Facebook și Instagram DM) și întreabă-i “Is it ok to use X Product with Y Product?” Dacă nici ei nu își cunosc produsele pe care le vând, atunci cine?


CITEȘTE ȘI: TOP 3 PRODUSE THE ORDINARY PE CARE LE-AȘ CUMPĂRA DIN NOU


5. Next steps. Ce faci mai departe?

După ce ai o rutină minimalistă pe care o înțelegeți cât de cât poți începe să te informezi în continuare și să rafinezi această rutină schimbând sau adăugând anumite produse până ajungi la un rezultat satisfăcător pentru tenul tău.
Cu siguranță nu îți vor plăcea toate produsele The Ordinary pe care le vei încerca sau poate nu îți va plăcea niciunul, treaba cu skincare e tare relativă și fiecare are anumite preferințe sau reacții la produse. Ce știu însă sigur e că nimeni nu are nevoie de TOATE produsele The Ordinary în rutină. Și văd aceste FOMO destul de des. Fetele se întreabă constant “ce să mai iau de la The Ordinary? Vreau și acidul ăla și retinoidul ăla și peptide și toți antioxidanții.”
Realist vorbind nu ai cum să folosești decât o mână de produse înainte să expire, iar dacă le alternezi astfel încât ajungi să folosești Retinoidul doar o dată pe săptamână sigur nu vei vedea niciun rezultat în urma lui. În plus, nu ai vreo garanție că mai mulți activi însemnă rezultate mai bune, rezultatele fiind variabile și multe dintre ingrediente fiind descoperiri noi, despre care nu avem încă date super clare că ar ajuta în vreun fel, așa cum avem de exemplu despre tretinoin sau SPF. Mai mulți activi poate însemna în schimb supraexfoliere, pe care trebuie să o eviți căci afectează integritatea barierei de protecție a pielii.
Deci reiterez cel mai important sfat al meu: Keep it Simple! Dacă sunteți convinse că ați beneficia de o multitudine de activi , mai bine vă orientați spre produse formulate complex cu mai mulți activi în ele, chiar dacă sunt mai scumpe, decât să folosiți 5 seruri The Ordinary unul peste celălalt.

În rest, încearcă să te informezi constant și să înțelegi produsele pe care le folosești. Până la urmă acesta e tot farmecul The Ordinary care m-a atras și pe mine inițial, faptul că îți permite experiențe izolate cu câte un ingredient activ astfel încât să îl înțelegi mai bine și să observi efectul lui asupra pielii tale, pentru a te putea hotărî dacă e ceva ce vrei să păstrezi în rutină ta sau nu.

Lasă-mi un comentariu mai jos și spune-mi despre experiența ta cu produsele The Ordinary și ce dificultăți întâmpini în crearea unei rutine de skincare potrivite pentru tenul tău?

Follow:

2 Comments

  1. Alina
    February 4, 2020 / 4:27 pm

    Buna…incerc sa mi creez o rutina dar nu prea ma pricep…am deja ca si produse the ordinary: vit c, ah, niacinamide, nmf si acid glicolic….nu prea stiu cum sa le aplic…multumesc pentru ajutor!

    • silvia
      Author
      February 5, 2020 / 12:32 pm

      Ai incercat sa citesti pe pagina Deciem cum se folosesc sau sa le scrii celor de la Deciem cum am sugerat in articol? 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.